În seara asta, în timp ce dansam, săream, fluieram, cântam la un concert cu
Voltaj, mi-am dat seama că aveam acelaşi sentiment ca acum şaptesprezece,
optsprezece ani. Mă jucam cu o păpuşă, o îmbrăcam cu rochiţe, îi făceam de mâncare
şi brusc am realizat că toate astea se vor sfârşi, că va veni o vreme când nu
mă voi mai juca cu păpuşi şi eram extrem de tristă.
Tristă nu am fost şi în seara asta, pentru că acum ştiu ceva ce atunci nu ştiam:
va veni o vreme când nu mă voi mai juca cu păpuşile pentru că nu voi mai vrea,
nu voi mai avea nevoie de ele, voi face alte lucruri care mă vor face fericită.
Ce-mi aminteşte de copilărie e că şi perioada asta se va sfârşi, că va fi un
timp când nu voi mai merge la concerte, nu voi mai dansa şi cânta în ploaie şi
nu sunt tristă că n-o voi mai face. Vor exista alte lucruri cu siguranţă şi voi
trece de păpuşi şi fascinaţia lor şi asta nu mă va face geloasă pe Raluca din
seara asta.
Ce-mi frânge inima e că în curând nu voi mai fi tânără, că deja se sfârşeşte
copilăria mea. Chiar dacă nu am încă douăzeci şi cinci de ani, simt că
lucrurile se vor schimba şi mi-e frică să îmbătrânesc, nu mă pot dezlipi de
anii în care simţeam nevoia să mint, să spun că am mai mulţi ani decât în realitate,
ca să atrag atenţia. Nu sunt pregătită să merg spre treizeci, nu e firesc
pentru mine să merg spre treizeci… (24 mai 2003)
No comments:
Post a Comment