Un loc pe care să-l numeşti ACASĂ

             Cum se face că fiecare are un loc unde să se întoarcă, un loc unde amintirile iau viaţă şi trecutul devine prezent la vederea unor lucruri demult părăsite? De ce nu ne putem naşte, trăi şi muri într-un singur loc, iar tot din jurul nostru să ne fie străin? De ce peregrinăm şi lăsăm trecutul să fie populat de necunoscut? Pentru că suntem înşelaţi de cunoaştere? Probabil căutăm fericirea mereu în alt loc. Atunci de ce simţim că ne umplem de viaţă numai în locul pe care l-am părăsit?

            De ce întoarcem mereu, fie doar cu privirile, acolo unde am început să fim, acolo unde am început să vrem altceva? Pentru că acolo rămâne rădăcina trupului nostru şi acolo vom găsi întotdeauna părticica de suflet pe care o căutăm o viaţă întreagă în altă parte. Şi nu mă refer doar la casă, la cămin, ci la fiecare loc unde am lăsat un zâmbet, o privire, unde am simţit că suflul din noi e mai preţios ca niciodată, unde fiecare adiere, sunet sau mireasmă a însemnat per-fecţiunea, unde orice gest ori atingere a fost contopire, unde marea şi iarba au existat numai pentru tine. 

            

            Dacă aduni toate aceste colţuri de lume, dacă le strângi într-un mănunchi de amintiri, vei alcătui harta sufletului tău, vei găsi toată istoria ta. Şi atunci vei fi fericit. Îţi vei scrie o carte, vei crea arta de a aprecia frumosul, de a trăi momentul, de a-ţi lăsa imaginea şi glasul în amintirea munţilor. Vei deveni un artist unic, scriitorul vieţii tale, creatorul care şi-a trăit opera adâncindu-şi paşii în nisipul mării. Fiecare clipă va deveni un capitol, fiecare străin întâlnit pe străzi întunecate, un personaj, fiecare faptă necugetată o intrigă. Astfel, toţi suntem scriitori, toţi am trăit măcar o clipă perfectă, însă prea puţini avem puterea s-o destăinuim. (3 martie 1999)