Stăteam întinsă în iarbă, cu mâini leneşe pe lângă mine, cu ochii urmărind
absent conturul bine definit al dealurilor, fascinaţi de verdele acesta crud al
unei primăveri care uitase să mă întinerească. Trăiam o senzaţie care de
fiecare dată întregeşte mai mult peisajul, înviorează mai mult culorile, îmi răcoreşte
tâmplele. Era o zi ruptă din calendar, pictată în imagini naive, nepretenţioase,
desprinse dintr-un cadru rustic, exagerat de natural.
Urăsc să nu-mi pot găsi cuvintele când viaţa mă obligă
din nou s-o analizez, să recunosc că nu-mi rămâne niciodată datoare. Ce e de-a
dreptul necinstit e că nu pot descrie tot ce-mi împânzeşte sufletul în această
primăvară proaspătă pe care-o aştept în fiecare viaţă. (24 aprilie 2000)
No comments:
Post a Comment