Urăsc să încep paginile cu propoziţii de genul:
"n-am scris de mult în acest caiet"…; am senzaţia că-mi încep
spovedania faţă de un preot catolic: "forgive me father for I have sinned,
it has been … since my last confession"…Urăsc lucrul ăsta pentru că sunt
vorbe fără valoare, un fel de introducere tip pentru ceva făcut din obligaţie.
Nu vreau să scriu pentru că TREBUIE, ci vreau să scriu
pentru că asta mă împlineşte şi-mi dă speranţă că pot face ceva din suflet, nu
din minte, că pot pune o etichetă vieţii mele lipsite de perspectivă momentan.
Citeam o mică definiţie a creatorului de artă, scrisă de
Balzac în "Verişoara Bette", cum că acesta ar trebui să creeze
neîncetat, viaţa sa să echivaleze cu creaţia. "Dacă Paganini ar fi încetat
fie şi pentru trei zile să cânte la vioară, din când în când, asta l-ar fi făcut
să-şi piardă din iscusinţă şi treptat ar fi devenit un violonist ca oricare
altul". Balzac spune că: "munca neîntreruptă e legea artei, căci arta
e creaţia idealizată." "Canova a trăit în atelierul său, după cum
Voltaire şi-a petrecut întreaga viaţă în biroul său."
Lucrurile astea mă întristează puţin, pentru că viaţa mea
are câteva, dar destule piedici ca eu să pot scrie tot timpul. Eu nu scriu din
experienţă cum scria Camil Petrescu, nici din imaginaţie ca Eliade, eu scriu
din suflet, scriu evoluţia sentimentelor mele, contradicţiile din prezent cu
trecutul, drumul de la naivitatea naturală, inconştientă, la cea dorită, condiţionată.
Nu vreau să numesc starea de a fi capabilă să scriu
"muză", pentru că astfel i-aş da dreptate lui Nichita Stănescu şi astfel
n-aş fi în stare să o capturez, să mă folosesc de ea, pentru că nici nu vine
bine că şi pleacă. "Muza" mea s-ar numi capacitatea de a-mi concentra
atenţia asupra unei steluţe abia perceptibile din constelaţia ce-mi alcătuieşte
dezordonatul suflet, steluţa care a strălucit mai puternic doar pentru o clipă.
Eu trebuie să capturez imaginea în memoria mea vizuală, s-o desenez pe hârtie,
să dezvolt, să amplific o licărire în lumina farului din curtea
penitenciarului, ce descoperă puşcăriaşilor drumul prin noapte spre libertatea
mereu compromisă. (16 noiembrie 1998)
No comments:
Post a Comment