Amân să scriu atâta vreme, rătăcesc prin lume să găsesc ceva ce-a rămas
viu în mine, străbat atâtea universuri ale trecutului şi nu-mi dau seama că tot
ce caut e aici. Niciodată un răspuns atât de simplu nu mi-a fost dat să-l
găsesc cu atâta greutate. Mi-am vândut timpul şi sufletul ca să cunosc lumea,
ca să aparţin şi altui timp, altei realităţi, ca să aflu că totul izvorăşte şi se
varsă aici, pentru mine.
Am pierdut deja prea mult, am renunţat încă la şi mai mult decât pot ţine
socoteala acum, ca să regret ceva, ca să nu admit că n-ar avea niciun sens să o iau de la capăt. Am dăruit din mine prea mult unor
vise care nu-mi aparţin, pe care nu le-am visat eu. Am ignorat tot ce-mi era
mai de valoare, mai familiar, mai al meu, pentru că nu mă mai simţeam demnă, nu
mai înfloream ca în fiecare primăvară. Pe cât de greu îmi e să recunosc ce îmi doresc,
care îmi e satisfacţia, pe atât de uşor aflu din nou şi din nou că oricât m-aş ascunde,
nu o să scap niciodată de mine. Oricât de superficială şi de monotonă mi-ar
deveni viaţa, nu mă voi putea niciodată ascunde de nevoia asta continuă de a
comunica, de a explora tot spiritul meu, de a traduce în cuvinte tot teatrul şi
drama din suflet.
Am renunţat la tot, la toţi şi am zburat departe, peste mări şi ţări,
unde nu am crezut vreodată că voi ajunge şi am sperat să găsesc acolo o altă
parte din mine, o altă entitate a eului meu. Visam cum, cunoscând alte lumi, o
să ard de pasiune, o să trebuiască să inventez un alt limbaj să pot exprima tot
ce voi trăi, tot ce voi simţi. Şi am mers înainte, am crezut în cauza aceasta şi
am fost atât de fericită să-mi pot acorda o astfel de şansă. Ironic, însă şansa mă aştepta aici.
Mi-a trebuit mai mult de un an să realizez că încă nu am terminat cu lumea mea
ca să-mi doresc altceva, că încă mă aşteaptă atâtea culori să le pictez în acest
peisaj, încât să-mi retez sufletul de la rădăcină şi să-l plantez în alte
soluri.
Mi-e greu să accept, dar mi-e uşor să recunosc că m-am pierdut de tot în anul
care a trecut şi mi-am inhibat orice urmă de dorinţă, orice senzaţie că totul
n-ar fi pierdut. Acum am triumfat prima dată după atâta rătăcire şi totul se înmulţeşte
la infinit pentru că sunt acasă. (13 iulie 2005)
No comments:
Post a Comment