O zi oarecare din iunie. Cer pretenţios şi nehotărât. Ar plânge cu zâmbetul
pe buze, pentru mine desigur, însă orice lacrimă i-ar fi ştearsă imediat de un
vânt prea conştiincios. Nu mă supăr, pentru că şi vremea e a mea, alături de viaţa
asta nouă şi frumoasă de care am parte. Şi sunt eu, tânără, roşie în obraji, cu
păr bălai, iubită de doi ochi albaştri, sărutată de o gură cu gust de narcise.
Sunt a lui. O ştie şi ştiu că mi-am găsit perechea. Şi îmbrăţişarea lui o
recunosc şi mâinile mele mângâie un trup inspirat de atâta poftă de viaţă.
Am deschis caietul cu gândul la ultimul lucru care mi s-a părut necesar
sa-l scriu. O altă fericire, un alt fel de a trăi o fericire. Sunt tot eu, cea
care mereu mă tem să nu încetez să fiu, însă mai liniştită, mai caldă, mai plină
de lumină, mai puţin egoistă şi mult mai puţin singură, chiar mult mai puţin
doritoare de singurătate.
E o noapte de care cu siguranţă aveam nevoie. De câteva luni trăiesc o
confortabilă, dulce, calmă, sinceră poveste de dragoste şi nu am prea avut timp
sau intenţii de a mă mai analiza, de a-mi lua temperatura sau de a măsura
gradul de fericire pe care l-am atins. Acum sunt recunoscătoare pentru această
noapte, pentru această cameră luxoasă de hotel. De luminile Bucureştiului
mi-era dor, mai ales în altă ipostază… Mă bucur ca un copil de lucruri noi şi
mă bucur că sunt ale mele pentru o noapte. Profit de ocazie şi încerc să descopăr
dacă s-a schimbat ceva la mine. Da! Sunt trei sferturi acolo unde trebuia să
ajung. Vreau doar să mă pot bucura simplu, să nu mă mai tem de viaţă, de răzbunarea
ei, de neprevăzut. Vreau să iau ceea ce am şi să-mi împodobesc existenţa, să
fiu a acestui moment şi pentru acest moment. Vreau să mă bucur de tinereţe,
iubire şi de soare. Vreau să râd! Vreau să trăiesc! (6 iulie 2001)
No comments:
Post a Comment